Informaţia – arma perfectă a epocii postmoderne

de Dragoş Moldoveanu

Parafrazându-l pe Marx, informaţia este cel mai de preţ capital. Ultra-tehnologizarea galopantă a universului în care trăim a generat o mentalitate defectuoasă, în care mass-media controlate de oligarhi sau companii multinaţionale şi spectacolul mediatic de prost-gust au o pondere exponenţial mai influentă, în comparaţie cu actorii individuali – consideraţi deja retrograzi – de pe scena politică. „În lumea modernă, totul se traduce în informaţii”, spunea Vladimir Volkoff, iar informaţia este arma perfectă de care suntem, inconştient, dependenţi.

Întrebările imperative care apar în clipa de faţă sunt: cine are nevoie de informaţie şi, mai ales, de ce avem nevoie de informaţie? Două întrebări care pot fi reduse la una: cum poate fi folosită informaţia astăzi?

Într-o lume a realităţii hobbesiene a violenţei fiecăruia împotriva fiecăruia, în care fiecare caută să obţină mai mult, cu riscul de a aduce atingere intereselor celorlalţi, informaţia este o armă mai mult decât eficace, care, utilizată raţional, poate deveni arma perfectă, de care oricine poate dispune. Tocmai posibilităţile şi persectivele cvasi-nelimitate ale celui care posedă informaţia îl transformă pe acesta într-un dependent de informaţie.
Dacă informaţia poate conferi astăzi putere, controlul acesteia este primordial. În decursul veacurilor, puterea a luat chipuri dintre cele mai variate. Preistoria atribuia reale calităţi de lider, altfel spus, puterea, celui superior din punct de vedere fizic, deci cu aptitudini fiziologice ieşite din comun. În epoca medievală, suveranii reprezentau întruchiparea de facto a autorităţii. Cuvântul regelui era mai presus de lege sau, în cele mai multe cazuri, legea însăşi. Lingăii de la curtea regală primeau o felie din tortul puterii pe măsura devotamentului şi a supunerii oarbe faţă de suveran. Sute de ani mai târziu, în perioada revoluţiei industriale, capitalul material a devenit adevărata şi, nu de puţine ori, unica sursă de putere. Banul dicta poziţia fiecăruia în societate.

În noua eră care se profilează la orizont, fluxul taifunic de informaţii atribuie o putere aproape nemărginită celui care se află în posesia lor. John Galbraith scria: „În societatea informaţiei, combustibilul, puterea, sunt cunoştinţele. Din acest moment, vedem apărând o nouă structură a claselor, împărţite între cei care posedă informaţia şi cei care trebuie să lucreze pornind de la neştiinţă. Această nouă clasă îşi datorează puterea nu banilor, ci cunoştinţelor”.

Emergenţa Internetului şi a noii tehnologii a deschis „încăperi” până nu demult închise ermetic. Concret, beneficiile noii reţele globale sunt perceptibile mai degrabă pentru grupările sau organizaţiile cu caracter criminal. În acest fel, mafia transnaţională, terorismul internaţional şi crima organizată au profitat din plin de orice avantaj al globalizării informaţionale.

Universalizarea terorismului electronic, inexorabil relaţionat de hiper-tehnologizare, ridică informaţia pe un „soclu” imposibil de atins de orice altă armă – convenţională sau nu – din arsenalul modern. Fostul diplomat Shaun Riordan opina, în consonanţă cu calculele şi previziunile specialiştilor Agenţiei Centrale de Informaţii (CIA), că atacurile „gemenilor-simbol” ai New York-ului, din 11 septembrie 2001, sunt susceptibile de a intra în desuetudine în viitorul apropiat. În pofida faptului că sediul Ministerului Apărării american, Pentagonul, a suferit distrugeri fizice în proporţii mai mult decât însemnate, impactul real a fost insignifiant la nivel general în ceea ce au privit capacităţile de comandă şi de control. În acest sens, este de părere Riordan, un potenţial atac cibernetic ar fi literalmente devastator. Dependenţa de calculatoare, ca factori principali de transmisie a datelor şi informaţiilor, poate avea consecinţe dezastruoase în condiţiile deloc improbabile ale unui atac de o asemenea anvergură.

George Grisham este de părere că, în ziua de azi, „cheia puterii este la îndemâna tuturor”. Dacă idealul de a deveni rege, în timpuri imemoriale, rămânea doar un simplu şi irealizabil deziderat pentru cei care nu aveau statusul potrivit în acest sens, astăzi, „orice puşti insuportabil îmbrăcat în blugi poate crea o societate care va schimba lumea”. Informaţia este accesibilă oricui. Importantă este, însă, maniera de a o folosi. „Cunoştinţele nu sunt decât o putere potenţială, până în momentul în care cad în mâinile celui care ştie cum să procedeze astfel încât să ia măsuri eficiente!”, mai consideră Grisham, care concluzionează că puterea este conferită de modul de a acţiona.

A depinde de uzul unei informaţii implică totodată capacitatea de a acţiona pentru a o obţine sau transmite. Cu alte cuvinte, apare o legitimitate ad-hoc a celui care posedă sau este pe cale de a poseda o informaţie pentru a proceda cum crede de cuviinţă în acest sens. Din nefericire, conform unei logici personale şi denaturate, acesta este dispus să facă orice sau aproape orice pentru ca scopul său ultim, achiziţionarea sau transmiterea informaţiei, să fie îndeplinit. A face orice sau aproape orice poate constitui o provocare serioasă sau poate intra într-o contradicţie de neînlăturat cu acţiunile şi interesele semenilor săi. Acest lucru indezirabil are loc tocmai datorită faptului că „este posibil să se stăpânească mediul ambiant prin stăpânirea informaţiilor”, după cum scria David Bouden.

Informaţia nu acţionează asupra omului asemeni unui drog. Însă puterea, da. Tocmai din acest motiv, dependenţa de informaţie trebuie înţeleasă ca dependenţă de putere. „Puternicul” zilei este în egală măsură un posesor şi un straşnic utilizator de informaţie. Este „soldat” devotat al „războiului informaţiilor”, concept extrem de complex care face ravagii în epoca postmodernă.

Articol preluat de pe http://www.globalizarea.com