de Lucian VasileDreapta românească – cine o reprezintă astăzi, care sunt reperele după care ea se ghidează, care este însăși esența ei? O analiză cât mai obiectivă, cât mai nepărtinitoare este dificil de realizat. Problemele nu vin doar din exterior, din viziunea stereotipică a colectivului, moștenire din perioada comunistă, dar mai ales din însăși dreapta românească (în fond, semnificația acestui concept este, așa cum vom vedea mai jos, cât se poate de difuză). Fără să vreau a intra deja în subiectul acestui articol, deja apare o întrebare fundamentală a dreptei românești: care este linia de demarcație dintre vocile proprii și vocile din afară? Un exemplu în acest sens este cazul lui Răzvan Codrescu (precizez acum și voi repeta de câte ori va fi cazul – acest articol nu își propune să realizeze judecăți de valoare, să stabilească cine are dreptate sau nu, cine este legitim sau nu, sau orice alt aspect de genul acesta; acest material are ca scop relevarea unor grave fisuri în edificiul dreptei românești). Judecând după materiale publicate de domnia sa și după aderența sa declarată la valorile tradiționale, poate fi considerat o voce din interiorul dreptei românești. Judecând după mulțimea de detractori pe care îi are (o parte însemnată fiind considerată parte a dreptei autohtone) și după acuzele care îi sunt aduse, poate fi văzut ca o voce din exterior. Cu siguranță că majoritatea celor care citesc aceste rânduri a un răspuns ferm la această chestiune. Dar cine poate, totuși, da un verdict statornic, unanim respect și general valabil? Cine are autoritatea să spună cine reprezintă și cine nu reprezintă dreapta românească?
Jocul legitimității nu se oprește aici. O a doua problemă (poate cu ea ar fi trebuit să încep) este cea a bătrânilor, a supraviețuitorilor excepționalei generații interbelice. Este vorba de aceia care fie au suportat prigoana carlistă sau antonesciană, fie au luptat pe front, fie au stat în temnițele comuniste, fie au luptat cu arma în mână împotriva autorităților bolșevice, fie toate la un loc. Sunt toți aceia care și-au jertfit tinerețea și viața întreagă în numele idealului românesc și valorilor autohtone. Astăzi au ajuns la vârste venerabile, de 80, 90 și chiar aproape 100 de ani. Unii dintre ei sunt în continuare prezenți activ în cercurile de dreapta, iar unii sunt folosiți drept repere – discursul lor este ridicat la rang de axiomă, prin prisma jertfei lor din tinerețe. Totuși, este nevoie de aplicarea unui filtru critic la discursul acestor bătrâni? Medical vorbind, la o vârstă înaintată mintea poate juca feste, iar intelectul poate avea de suferit – mai simplu spus, este posibilitatea senilității. Acceptarea în totalitate a opiniilor și sentințelor date de membrii rămași ai generației interbelice poate duce la conflicte inutile bazate pe părerile unor oameni ușor afectați de vârstă. Extrema cealaltă duce la pierderea unor repere morale. Cât de mult mai poate dreapta românească să facă apel la această generație?
Și ar mai fi și alte probleme. La un concurs care avea ca tema prezentarea diversitatii culturale din Voievodina, unul dintre participanți (nu era român) a folosit pentru fiecare etnie un proverb pe care l-a considerat reprezentativ. Pentru români, autorul s-a oprit asupra următoarelor cuvinte: când doi se ceartă, al treilea câștigă. Cinic, dar adevărat, nu? Într-un mod asemănător stă problema și în cazul de față. Dreptei românești îi lipsește coeziunea, fiind un mozaic de persoane și asociații, fiecare îmbibată cu sentimentul că deține adevărul absolut. Figuri deopotrivă carismatice și controversate, onguri și fundații cu câțiva membri și activitate lipsă, acțiuni individuale care promit o revoluționare a societății, dar sfârșesc în cel mai bun caz printr-o notă de subsol a unui ziar local. Dreapta românească este fragmentată în zeci de facțiuni, semânând întrucâtva cu Grecia Antică, dar lipsindu-i față de aceasta din urmă vizionarismul atenian, tenacitatea spartană și iscusința corintiană. Să luăm un caz particular: legionarismul. Cine este continuatorul ideologiei fondată de Corneliu Zelea Codreanu? Partidul pentru Patrie al lui Mircea Nicolau și Florin Dobrescu? Gruparea lui Nicador Zelea Codreanu, nepotul Căpitanului? Presupusa Gardă de fier a lui Șerban Suru? Noua Dreaptă a tinerilor conduși de Tudor Ionescu? Asociația Prezent? Iată, la o simplă enumerare, câte ramuri ale aceluiași trunchi. Nu știu și nici nu mă interesează cine are legitimitate de a se numi adevărata miscare legionară actuală, scopul fiind doar să aduc în discuție excesiva fragmentare din sânul dreptei. Și trecând de acest caz particular, situația nu este mai favorabilă nici la contextul general. Intelectualii de azi considerați a fi de orientare conservatoare și tradiționalistă sunt departe de a forma un nucleu dur, un fundament peste care să se ridice, puternică, dreapta românească. Mircea Platon și Ovidiu Hurduzeu sunt acuzați că își permit să critice stând liniștiți în America, Răzvan Codrescu pentru că își permite o viziune considerată mult prea critică și demitizantă asupra unor figuri istorice, Victor Roncea pentru atitudinile sale și acuzele pe care le lansează, Florian Bichir pentru opiniile sale exprimate într-un cotidian central, ș.a.m.d. Cine are dreptate și cine nu? Cine apără și reprezintă cu adevărat valorile tradiționale românești? Și, ca să revenim la jocul legitimității, sunt toți cei enumerați mai sus figuri interne, reprezentative, ale dreptei românești?
Să credem, deci, că avem o dreaptă românească. Ce discurs istoric trebuie ea să-și însușească? Confruntați cu ciuma roșie, atât sub forma comunismului ușor-deghizat (venit dinspre Rusia, Basarabia, Ucraina) și cea a socialismului cu față europeană (Occidentul și America de nord), conservatorii români se revendică de la generația interbelică și mai ales de la martirii din temnițele comuniste. Valeriu Gafencu, părintele Iustin Pârvu, Ioan Ioanide, timid Moța-Marin – acestea sunt unele din figurile al căror discurs stă la baza actualei argumentații tradiționaliștilor. Ok, la probleme exacte, se apelează la vaccinurile aferente. Dar ce facem cu dreapta antebelică, din Vechiul Regat? Personalități de prim rang al doctrinei conservatoare precum Petre Carp, Take Ionescu sau Nababul Cantacuzino, sunt trecuți în rezervă. Conservatorii de azi (și nu mă refer la pseudoconservatorii felixieni) au realizat o selecție a bagajului istoric și folosesc doar ceea ce le convine. Dar este corectă această partajare? Discursul actual al dreptei românești mai reflectă integral ideologia conservatoare a valorilor românești sau este doar un caz particular, un simplu moment într-o scară a evoluției?
Și, în final, se ajunge la cea mai delicată problemă a dreptei românești actuale: moștenirea național-comunismului ceaușist. O părere conform căreia dreapta română nu este puternic impregnată de viziunea comunismului național poate fi catalogată drept cel puțin naivă. Un prim și edificant exemplu este zona istoriografică. Dreptacii români, conservatori, tradiționaliști și patrioți, în general moștenesc axiomele istorice promovate de istoricii comuniști. Mircea cel Bătrân trebuie văzut exclusiv ca un domnitor de rang european, nicidecum nu trebuie acceptat că a fost în dese situații la cheremul regelui Ungariei. Ștefan cel Mare trebuie să fie inerent și Sfânt, cu toate că a ucis mai mulți munteni decât turci. Menomorut, cel ce și-a apărat pământul contra năvălirii maghiare, este, indubitabil, român, chiar dacă nicio sursă scrisă nu afirmă acest lucru. Iar afirmarea faptului că nu prea suntem sigur unde am fost noi, românii, din 271 până în secolul XII, este deja o faptă aventuroasă. Sunt mituri istorice care nu se bazează pe adevărul istoric, dar au fost ridicate la rang de teorii fundamentale și de neatacat. Contestarea lor (chiar și pe bază de documente) nu este un demers științific, ci un act de trădare națională! În loc să punem istoria românească pe un fundament veridic și să construim pe această bază, dreapta românească rămâne închisă în niște limite stricte. Consecința nu este alta decât o discreditare a sa.
Și nu numai miturile istorice sunt un subiect delicat. În final, toată situația cade sub cazul eminescian. S-au afirmat o seamă întreagă de lucruri despre Mihai Eminescu. Dreapta românească, în general (subliniez acest lucru), a preluat în mod orbesc, toate laudele și aspectele pozitive, contestând orice acuzație sau opinie care nu îl ridica în slăvi pe poetul național. Pe principiul cine nu e cu noi, e împotriva noastră. La această situație, la care s-a adăugat curentul internațional de demitizare forțată și habotnică, a rezultat celălalt pol, unul anti-eminescian. Revenind la cazul dreptei, Eminescu a ajuns un supraom sfânt. Înțelegerea lui Eminescu pendulează între 2 extreme. În general, dreapta românească alege extrema în care Eminescu este preamărit. Mult prea rar, poetul național este privit într-o cheie de echilibru, fără demitizări europene, dar și fără prea-mult-măriri de sorginte național-comunistă. Dreapta românească este în genere inflexibilă în aceste cazuri (Eminescu fiind, repet, doar unul dintre ele), autodistrugându-și credibilitatea.
În concluzie, dreapta românească trece de 20 de ani printr-o profundă criză de identitate. Nu am amintit nimic până acum de Dan Puric, tocmai pentru că acest om poate fi parte din soluția salvatoare. Dar un singur om nu poate fundamenta o întreagă orientare politico-social-economico-culturală. Altă opțiune există pentru un român tradiționalist, conservator, "profund" cum se spune mai nou? Da, poate că există. Iar soluția vine, paradoxal, de la marxistul Panait Istrate. În urma unei analize din interior a societății comuniste din URSS, Istrate a ajuns la concluzia că rămâne statornic în ideile sale, dar nu mai poate adera la nimic. Ceea ce, probabil, va fi și opțiunea celor ce ar fi trebuit să formeze dreapta românească de mâine, asta dacă vom ști, măcar cine și ce este dreapta românească de azi.
Jocul legitimității nu se oprește aici. O a doua problemă (poate cu ea ar fi trebuit să încep) este cea a bătrânilor, a supraviețuitorilor excepționalei generații interbelice. Este vorba de aceia care fie au suportat prigoana carlistă sau antonesciană, fie au luptat pe front, fie au stat în temnițele comuniste, fie au luptat cu arma în mână împotriva autorităților bolșevice, fie toate la un loc. Sunt toți aceia care și-au jertfit tinerețea și viața întreagă în numele idealului românesc și valorilor autohtone. Astăzi au ajuns la vârste venerabile, de 80, 90 și chiar aproape 100 de ani. Unii dintre ei sunt în continuare prezenți activ în cercurile de dreapta, iar unii sunt folosiți drept repere – discursul lor este ridicat la rang de axiomă, prin prisma jertfei lor din tinerețe. Totuși, este nevoie de aplicarea unui filtru critic la discursul acestor bătrâni? Medical vorbind, la o vârstă înaintată mintea poate juca feste, iar intelectul poate avea de suferit – mai simplu spus, este posibilitatea senilității. Acceptarea în totalitate a opiniilor și sentințelor date de membrii rămași ai generației interbelice poate duce la conflicte inutile bazate pe părerile unor oameni ușor afectați de vârstă. Extrema cealaltă duce la pierderea unor repere morale. Cât de mult mai poate dreapta românească să facă apel la această generație?
Și ar mai fi și alte probleme. La un concurs care avea ca tema prezentarea diversitatii culturale din Voievodina, unul dintre participanți (nu era român) a folosit pentru fiecare etnie un proverb pe care l-a considerat reprezentativ. Pentru români, autorul s-a oprit asupra următoarelor cuvinte: când doi se ceartă, al treilea câștigă. Cinic, dar adevărat, nu? Într-un mod asemănător stă problema și în cazul de față. Dreptei românești îi lipsește coeziunea, fiind un mozaic de persoane și asociații, fiecare îmbibată cu sentimentul că deține adevărul absolut. Figuri deopotrivă carismatice și controversate, onguri și fundații cu câțiva membri și activitate lipsă, acțiuni individuale care promit o revoluționare a societății, dar sfârșesc în cel mai bun caz printr-o notă de subsol a unui ziar local. Dreapta românească este fragmentată în zeci de facțiuni, semânând întrucâtva cu Grecia Antică, dar lipsindu-i față de aceasta din urmă vizionarismul atenian, tenacitatea spartană și iscusința corintiană. Să luăm un caz particular: legionarismul. Cine este continuatorul ideologiei fondată de Corneliu Zelea Codreanu? Partidul pentru Patrie al lui Mircea Nicolau și Florin Dobrescu? Gruparea lui Nicador Zelea Codreanu, nepotul Căpitanului? Presupusa Gardă de fier a lui Șerban Suru? Noua Dreaptă a tinerilor conduși de Tudor Ionescu? Asociația Prezent? Iată, la o simplă enumerare, câte ramuri ale aceluiași trunchi. Nu știu și nici nu mă interesează cine are legitimitate de a se numi adevărata miscare legionară actuală, scopul fiind doar să aduc în discuție excesiva fragmentare din sânul dreptei. Și trecând de acest caz particular, situația nu este mai favorabilă nici la contextul general. Intelectualii de azi considerați a fi de orientare conservatoare și tradiționalistă sunt departe de a forma un nucleu dur, un fundament peste care să se ridice, puternică, dreapta românească. Mircea Platon și Ovidiu Hurduzeu sunt acuzați că își permit să critice stând liniștiți în America, Răzvan Codrescu pentru că își permite o viziune considerată mult prea critică și demitizantă asupra unor figuri istorice, Victor Roncea pentru atitudinile sale și acuzele pe care le lansează, Florian Bichir pentru opiniile sale exprimate într-un cotidian central, ș.a.m.d. Cine are dreptate și cine nu? Cine apără și reprezintă cu adevărat valorile tradiționale românești? Și, ca să revenim la jocul legitimității, sunt toți cei enumerați mai sus figuri interne, reprezentative, ale dreptei românești?
Să credem, deci, că avem o dreaptă românească. Ce discurs istoric trebuie ea să-și însușească? Confruntați cu ciuma roșie, atât sub forma comunismului ușor-deghizat (venit dinspre Rusia, Basarabia, Ucraina) și cea a socialismului cu față europeană (Occidentul și America de nord), conservatorii români se revendică de la generația interbelică și mai ales de la martirii din temnițele comuniste. Valeriu Gafencu, părintele Iustin Pârvu, Ioan Ioanide, timid Moța-Marin – acestea sunt unele din figurile al căror discurs stă la baza actualei argumentații tradiționaliștilor. Ok, la probleme exacte, se apelează la vaccinurile aferente. Dar ce facem cu dreapta antebelică, din Vechiul Regat? Personalități de prim rang al doctrinei conservatoare precum Petre Carp, Take Ionescu sau Nababul Cantacuzino, sunt trecuți în rezervă. Conservatorii de azi (și nu mă refer la pseudoconservatorii felixieni) au realizat o selecție a bagajului istoric și folosesc doar ceea ce le convine. Dar este corectă această partajare? Discursul actual al dreptei românești mai reflectă integral ideologia conservatoare a valorilor românești sau este doar un caz particular, un simplu moment într-o scară a evoluției?
Și, în final, se ajunge la cea mai delicată problemă a dreptei românești actuale: moștenirea național-comunismului ceaușist. O părere conform căreia dreapta română nu este puternic impregnată de viziunea comunismului național poate fi catalogată drept cel puțin naivă. Un prim și edificant exemplu este zona istoriografică. Dreptacii români, conservatori, tradiționaliști și patrioți, în general moștenesc axiomele istorice promovate de istoricii comuniști. Mircea cel Bătrân trebuie văzut exclusiv ca un domnitor de rang european, nicidecum nu trebuie acceptat că a fost în dese situații la cheremul regelui Ungariei. Ștefan cel Mare trebuie să fie inerent și Sfânt, cu toate că a ucis mai mulți munteni decât turci. Menomorut, cel ce și-a apărat pământul contra năvălirii maghiare, este, indubitabil, român, chiar dacă nicio sursă scrisă nu afirmă acest lucru. Iar afirmarea faptului că nu prea suntem sigur unde am fost noi, românii, din 271 până în secolul XII, este deja o faptă aventuroasă. Sunt mituri istorice care nu se bazează pe adevărul istoric, dar au fost ridicate la rang de teorii fundamentale și de neatacat. Contestarea lor (chiar și pe bază de documente) nu este un demers științific, ci un act de trădare națională! În loc să punem istoria românească pe un fundament veridic și să construim pe această bază, dreapta românească rămâne închisă în niște limite stricte. Consecința nu este alta decât o discreditare a sa.
Și nu numai miturile istorice sunt un subiect delicat. În final, toată situația cade sub cazul eminescian. S-au afirmat o seamă întreagă de lucruri despre Mihai Eminescu. Dreapta românească, în general (subliniez acest lucru), a preluat în mod orbesc, toate laudele și aspectele pozitive, contestând orice acuzație sau opinie care nu îl ridica în slăvi pe poetul național. Pe principiul cine nu e cu noi, e împotriva noastră. La această situație, la care s-a adăugat curentul internațional de demitizare forțată și habotnică, a rezultat celălalt pol, unul anti-eminescian. Revenind la cazul dreptei, Eminescu a ajuns un supraom sfânt. Înțelegerea lui Eminescu pendulează între 2 extreme. În general, dreapta românească alege extrema în care Eminescu este preamărit. Mult prea rar, poetul național este privit într-o cheie de echilibru, fără demitizări europene, dar și fără prea-mult-măriri de sorginte național-comunistă. Dreapta românească este în genere inflexibilă în aceste cazuri (Eminescu fiind, repet, doar unul dintre ele), autodistrugându-și credibilitatea.
În concluzie, dreapta românească trece de 20 de ani printr-o profundă criză de identitate. Nu am amintit nimic până acum de Dan Puric, tocmai pentru că acest om poate fi parte din soluția salvatoare. Dar un singur om nu poate fundamenta o întreagă orientare politico-social-economico-culturală. Altă opțiune există pentru un român tradiționalist, conservator, "profund" cum se spune mai nou? Da, poate că există. Iar soluția vine, paradoxal, de la marxistul Panait Istrate. În urma unei analize din interior a societății comuniste din URSS, Istrate a ajuns la concluzia că rămâne statornic în ideile sale, dar nu mai poate adera la nimic. Ceea ce, probabil, va fi și opțiunea celor ce ar fi trebuit să formeze dreapta românească de mâine, asta dacă vom ști, măcar cine și ce este dreapta românească de azi.
35 comentarii:
Total de acord cu ultima ta concluzie; dupa mai mult de 10 ani de militantism in slujba idealurilor de dreapta, cel mai mult ma pot mandri cu fidelitatea fata de principiile mele, dincolo de dezamagirile pasagere provocate de una sau alta dintre organizatiile "dreptace" la care ai facut si tu referire.Poate ar fi mai bine ca, in loc sa nazuim spre o unitate (iluzorie)a dreptei romanesti, sa facem tot ce ne sta in puteri pentru popularizarea ideilor traditionalist-conservatoare...si sa asteptam cu speranta crearea unui puternic curent de opinie favorabil...atunci restul va veni de la sine.
Nu să le popularizăm, că nu facem pentru spectacol sau pentru afisaș, ci pentru conștiința noastră. Poate că o soluție ar fi ca fiecare să muncească individual pe linia conservatoare, dar o armată de 1000 de furnici nu este totuna cu 1000 de furnici luate individual.
Cât despre un curent de opinie favorabil...Eu nu cred că o să apuc așa ceva în timpul vieții mele (și nu am 60 de ani).
salvarea e Dan Puric ?
de ce ?
ori ma rog "poate fi solutia salvatoare". am observat pe internet tot felul de idei nastrusnice si ghiduse, petitii ce aduna semnaturi pentru al convinge pe Dan Puric sa devina presedinte de nu stiu ce partid. sincer recunosc ca uneori discursul sau mi se pare interesant, chiar pe placul meu. dar el este un artist, o persoana care desigur are o carisma, aduna oameni numai prin pronuntarea numelui lui. ma gandesc ca o mare parte din "fanii" sai il supraapreciaza, si asta ii face mai mult rau (lui D.P.) decat bine.
o carte interesanta scrisa de domnul Codrescu - In cautarea Legiunii pierdute - poate ajuta la intelegerea fenomenului legionar post-decembrist.
parere personala, dreapta romaneasca nu poate si nu va fi niciodata unita.
cu respect.
Sfarmăpiatră, nu poți nega faptul că Dan Puric pun o cărămidă la baza revirimentului colectiv al conservatorismului românesc. Nu, nici eu nu vreau să-l văd pe Dan Puric președinte al unei formațiuni politice. Spre exemplu, Nae Ionescu a fost vreun lider politic în Mișcarea Legionară ca să ăși pună amprenta în doctrina legionară?
În plus, Dan Puric nu este doar actor. Este și cetățea și scriitor și director de trupă de teatru, nu trebuie să-l reduci la o singură trăsătură.
Știu cartea lui Codrescu și m-am gândit mult dacă să bat sau nu monedă pe articolul dânsului referitor la problemele avut cu unii legionari bătrâni. Am preferat să nu, ca să păstrez un echilibru.
Mie asta mi se pare o alta problema a dreptei: mesianismul. Dreapta dezvolta, de cele mai multe ori, un adevarat fetis pentru cate un individ, fapt ce duce la surparea intregului edificiu deodata cu caderea respectivului.
Acesta este si motivul pentru care stanga ne va invinge mereu, atata timp cat pastram mentalitatile astea defectuoase. Stanga si-a invatat foarte bine lectia si stie ca celula de baza a unei miscari (meta)politice e multitudinea de scoli de gandire, de think-tank-uri si militanti culturali.
O idee geniala pt. dreapta ar fi sa inceteze sa astepte un "mantuitor" politic si sa constientizeze adevarata miza a luptei ideologice.
Eu zic sa il punem pe Roncea presedinte, acest atlet al lui Hristor si al Dreptei.Tanacovismul roncist este solutia, va spun eu.
Horia, dreapta crede în elite, în triumful "omului mare" asupra mulțimii.
Poate că asta e defectul, dar totodată asta e și calitatea. Revin iar la exemplu legionarismului: cât a fost Codreanu, Legiunea a existat puternică și redutabilă. Când liderul exponențial nu a mai fost, declinul a început, iar unde s-a ajuns este dezastruos pentru doctrina legionară.
Școli de gândire? Hm, dificil. Eu nu m-am hotărât dacă cele 100 de școli filozofice ale Chinei Antice sunt precursoarele sistemelor comuniste sau sistemele comuniste sunt urmașele școlilor filozofice ale Chinei Antice. Pe principiul oul și găina.
Bine mai Luciane, asa si societatea eschimosilor e precursoare a comunismului.
Elitele nu trebuie privite, totusi, atomizat, individual. Legiunea a cazut si din alte motive decat moartea Capitanului (desi, intr-adevar, acesta e motivul principal), iar aici as trece in revista "decapitarea" miscarii prin eliminarea intelectualilor ei.
Legiunea a murit odata cu Capitanul. Ce a ramas a fost in principal o hoarda de golani fara prea multi intelectuali care sa o ghideze. Iar Sima nu poate fi privit ca lider decat de niste naivi nostalgici ...
Fara scoli de gandire nu poti avea curente de gandire, nu poti avea un sistem. Iar dreapta tocmai de asta a dus lipsa pana acum ... de un sistem. Notiunea de dreapta e atat de ambigua, incat nici macar nu se poate aborda cu decenta.
Sa ii lasam pe bietii chinezi antici. Ei nu au nici o vina pentru orbirea marxista (post)moderna ce ne macina pe toti. Si, daca e sa o luam pe aia dreapta, in China antica exista doar 2 scoli serioase de gandire (fiecare cu subramurile ei): taoismul si confucianismul (in legatura cu care mi se pare tras de par sa le numim doar "scoli de gandire").
Anonim, detaliază-ţi opinia, te rog.
Horia, când a venit vorba de şcolile de gândire chineze şi comunism, m-am gândit imediat la legişti. În fond, Qin Shi Huang Di, primul împărat chinez s-a bazat pe modelul legist. Curat stalinism! Bine, ironie a istoriei, nimic mai mult.
Cât despre nevoia de şcoli de gândire în sânul dreptei... Nu. Pentru ce? Pentru inovare? Pentru o fragmentare a întregului? Ia exemplul Bisericii Ortodoxe. A avut nevoie de vreo ajustare (vorbind de fundament, de esență)? Nu. A păstrat moștenirea de la străbuni și așa a transmis-o mai departe. Nu a avut nevoie de sisteme, de școli, de cine-știe-ce. Părerea mea, poate greșesc. :)
Eu nu inteleg ce poate fi stalinist in societatea antica chineza, sa fim seriosi. Pana la urma era una chiar foarte traditionala natural costituita in jurul unor elite responsabile de rolul lor in societate si de legatura lor cu o realitate transcedentala in functie de care isi justificau legitimitatea autoritatii.
Anonimule, am spus că a fost un hazard al istoriei. Legiștii chinezi au utilizat o serie de măsuri, copiată parcă apoi de regimurile staliniste.
Legiștii considerau că cel mai mare dușman al suveranului este însuși poporul pe care îl conduce. Astfel, singura ocupatie convenabilă pentru ceide rând era agricultura: suficientă pentru a da hrană, destul de proastă pentru a nu crea surplus care putea fi folosit de cei ce ar fi plănuit revolte. În plus, pe plan extern se mergea pe cartea războiului: aducea câștiguri, dar păstra și un control demografic asupra proprilor oameni.
Pe funcționarii cei mai iscusiți îi lichida, pentru că acumulau prestigiu prin iscusința lor, deci potențiali concurenți și îi înlocuia cu capul conspiratorilor. Față de populație, se mergea pe 3 principii. Se foloseau spioni, pentru a supraveghea poporul. Când aceștia nu dibuia totul se trecea la delațiune - punctul 2. Fiecare să denunțe pe fiecare. Mamă pe fiică, frate pe frate, fiu pe tată. Sună cunoscut, ai? Plus, pentru cea mai mică faptă, cea mai aspră pedeapsă! Iar în al treilea rând, era vorba de pedeapsa colectivă. Daca unul greșea, suferea toată familia, toată colectivitatea. Astfel erau descurajate tentativele de rebeliune.
Să nu mai vorbesc că în 3 ani parcă s-au ars din porunca Împăratului toate cărțile care prin conținutul lor care amintea de libertăți ar fi născut frustrare, deci dorință de revoltă.
Acu înțelegi unde e paralela? Evident că tovarășii comuniști erau prea proști să se inspire din China Antică, dar o asemănare izbitoare nu poate fi negată.
Luciane, daca vrei sa interpretezi asa poti ajunge sa vezi numai stalinisti de-a lungul istoriei. Primo, indivizii respectivi - oricat de degenerati par - mai aveau simtamantul transcendentei intr-un mod mult mai profund decat il avem noi acum.
Arderea cartilor nu e, in sine, o actiune neaparat nechibzuita. Si eu as arde Harry Potter sau volumele Sandrei Brown, laolalta cu scrierile lui Melfior Ra. Ma face asta stalinist?
Razboiul e o chestiune onorabila, mai ales intr-o societate traditionala cum era cea chineza antica. Nu as sari asa de repede sa il condamn, nici macar cand e o simpla metodologie.
Si nu as arunca asa usurel cu piatra in comunisti cum ca au fost prosti. De multe lucruri se fac vinovati, dar in nici un caz de prostie. Gandeste-te doar la ganditorii comunisti din Occident sau chiar din Rusia care au conturat sistemul. Sincer, in afara de Heidegger, Evola, Schmitt, Junger, Armin Mohler sau (mai nou) Alain de Benoist, cu greu vei gasi intelectuali dreptaci moderni care sa ii egaleze pe cei ai stangii.
Una din marile mele probleme:
Pe de o parte avem referinta aproape obsesiva la generatia interbelica si la nivelul socio-politico-intelectual la care se afla Romania in acea perioada. Pe de alta parte, avem critica furibund-infantila la adresa decadentei Occidentale, scepticismul european si alte asemenea bazaconii (sper sa fiu inteles cum trebuie :) ).
Fac doar un simplu calcul: daca Romania si-ar fi continuat demersul pe care si l-a inceput, ar fi fost astazi (cf. prognozelor?) cam la nivelul Belgiei, daca nu si mai sus. Occident pur. Cei ce sustin nu stiu ce Romanii profunde ar trebui sa le multumeasca comunistilor ca au stopat (si inca cum) acest proces, punandu-l pe taran nu doar in lumina, ci si ca director de scoala, sef de laborator universitar, cenzor literar...
Iar persoana lui Dan Puric in afara scenei de teatru (subliniez in afara) mi se pare absolut penibila, jenanta si periculoasa prin populismul si diletantismul afirmatiilor (inclusa aici toata ceata Petru Voda). Un Becali / Vadim Tudor cu diploma de saltimbanc. E absurd...
Referitor la China si legisti. Ce sa cred, daca Imparatii Bizantului / Sultanii Imp. Otoman au ars mii de volume "eretice" si filosofice erau niste promotori ai comunismului?!
"Evident că tovarășii comuniști erau prea proști" - evident?!
Probabil ca de aici porneste una din marile probleme ale dreptei romanesti si nu numai: lipsa referintelor, a elitelor, a celor ce se apleaca rabdatori, timp de ani si ani, peste teologie, peste istorie, peste literatura, peste muzica si nu se ocupa cu crearea de curente de opinie populist-ortodoxiste, sarind de pe scena direct la Aiud. Astazi!
P.S. "Ia exemplul Bisericii Ortodoxe. A avut nevoie de vreo ajustare (vorbind de fundament, de esență)? Nu. A păstrat moștenirea de la străbuni și așa a transmis-o mai departe. Nu a avut nevoie de sisteme, de școli, de cine-știe-ce." - sunt in ceata totala. De unde asemenea concluzii?!
"persoana lui Dan Puric in afara scenei de teatru (subliniez in afara) mi se pare absolut penibila, jenanta si periculoasa prin populismul si diletantismul afirmatiilor (inclusa aici toata ceata Petru Voda). Un Becali / Vadim Tudor cu diploma de saltimbanc. E absurd..." Cred ca exagerezi putin, esti prea dur cu un om care pana la urma are intentii bune, marea problema a lui Puric e ca ori e idolatrizat ori denigrat in ultimul hal, se pare ca o atitudine cat de cat rezonabila nu prea exista in raport cu persoana lui. Asta denota probabil si natura poporului nostru, un popor al extremelor prea putin preocupat de gaserea unui echilibru,unui consens si de aici cred ca ni se trag o mare parte dintre probleme.
Da, Puric are pana la urma intentii bune. Asa cum spui, marea problema rezida tot in noi - cei care il idolatrizam sau il denigram. "Poporul nostru", poporul extremelor, nu este preocupat de gasirea echilibrului pe care oameni de bine ca Puric si alti dreptaci incearca (printre doua vorbe de duh) sa-l ofere. Nu stiu. Poate ai dreptate... Mi-am pierdut ore bune citind / ascultand interviuri si conferinte tinute de Puric si nu am reusit sa-l privesc defel ca pe un exponent al echilibrului ci ca pe un membru perfect al poporului extremist din care face parte. Mea culpa.
Incerc sa inteleg acest crestinism slav (emotional si apocaliptic) al romanilor (prin care se exprima marea majoritate a dreptei), care nu are nimic de-a face cu cel grec (rational / speculativ / filosofic) al Parintilor. Incadrandu-l pe Puric in primul tip (alaturi de Staniloae, Codreanu etc.) totul incepe sa prinda putina lumina.
@ Lucian Vasile:
Cand m-am referit la popularizarea ideilor conservatoare, nu m-am gandit la spectacole de balci, show-uri televizate sau difuzarea cartii "A TREIA FORTA-Romania profunda" la radio, pigmentata cu manele.
De pilda, Proiectul Arche e o buna metoda de raspandire a ideilor de dreapta.
In ceea ce priveste afirmarea unei adevarate miscari conservatoare in societatea romaneasca, se prea poate sa ai dreptate.
Am făcut un simplu joc al interpretării istoriei și ați sărit ca arși, generalizând. Să spun un sincer "Hooo!"? Uite unul din defectele de care dreapta nu va scăpa niciodată, cred - caracterul furibund al exprimării.
Rhaaaaaaaaaaaa!
Da, deci...
Lanternativa, de unde asemenea concluzii? Păi întreabă orice preot, orice călugăr, și-ți va spune că ortoxismul în care crede el este același ca cel moștenit de la străbuni, care la rândul lor l-au moștenit străbunii lor și tot așa. Nu au avut nevoie de prefaceri, de reforme, de regândiri, de inovări. Așa că nu văd de ce atâta efort pentru un lucru care ar trebui luat așa cum e.
Cât despre Dan Puric, mai bine văd că îmi țineam gura. Nu cred că este corect să se răsfrângă asupra lui Puric proasta înțelegere a unora dintre cei care-l ascultă. Nu e el de vină și chiar într-un interviu recent s-a ferit să accepte faptul că are un capital de imagine.
Horia, eu nu aș arde cărțile. Nici Sandra Brown, nici Harry Potter, nici Manifestul Partidului Comunist, nici Pentru legionari, nimic. Trebuie păstrate, sunt o parte din istorie, relevă starea de spirit a unor generații. Să ne apucăm să înlăturăm ce nu ne place nu știu cât de corect e.
Cât despre prostia comuniștilor... Crede-mă și eu pot să fac un căcat care să se bucure de un context istoric favorabil, să fie cosmetizat de niște creaturi și aplicat de niște animale și să devin un mare gânditor, un Marx 2. Istoria cred că a dovedit destul posibilitățile mentale ale comuniștilor. Nu cred că stânga e prea deșteaptă, ci dreapta e prea proastă să se organizeze să facă față.
Dacă asta e România profundă, atunci Panait Istrate a spus o vorbă mare...
Eu raman la parerea ca maculatura poate fi arsa fara prea multe regrete si tristeti covarsitoare. In primul rand, intr-o societate normala, unde publicarea nu s-ar fi facut la modul industrial-consumist, asemenea volume nu ar fi vazut din capul locului lumina tiparului.
Parte din istoria? Poate. Si? Cartile ar trebui sa aduca cunoastere, sa smulga individul din cavalcada istoriei, nu sa il afunde mai tare in dialectica ei blestemata. Majoritatea cartilor actuale nu reusesc sa ne duca "dincolo" de istorie, ci doar undeva aproape de un ipotetic "sfarsit al istoriei" (a la Fukuyama). M-ar amuza sa vad un foc maricel ... as avea si eu kilograme bune de pus pe el.
Stai un picut. Nici ortodoximul nu e un monobloc omogen pe care il mostenim ca pe o bucatica de pamant, din generatie in generatie. Exegeza si hermeneutica trebuie sa fie neintrerupte pentru ca o cale spirituala sa fie in viata. Nu e suficient ca un calugar sa urle din cand in cand dupa "masoni", "satane", "antihristi" etc. Aia nu mai e religie, ci un fel de isterie cu iz nebulos. Ortodoxismul, fara filtrele teologiei clasice (care nu e chiar a strabunilor nostri, daca e sa o spunem pe aia dreapta), nu ar valora mai mult decat celelalte confesiuni crestine pe care le dispretuim intr-atat. Nu e atat de simpla problema. In cele spirituale nimic nu e simplu si nimic nu vine asa, de-a gata asimilat/asimilabil, de la bocceluta stramosilor.
Eu iti zic ca e absurd sa ii condamni pe comunisti - generalizand - de prostie. Nu neg ca majoritatea au fost idioti. Dar asa au fost si dreptaci si centristii. In orice miscare politica, grosul aderentilor e format din idioti. Insa stanga radicala a avut (si inca are) reali ganditori valorosi. Nu e vorba ca au scris "cacaturi" si nu cred ca vreunul dintre noi ar fi capabil sa egaleze scrierile lor.
Ia uita-te te rog la scoala (neo)marxista de la Frankfurt. Te rog spune-mi ca Adorno, Horkheimer, Lukacs, Habermas sau Marcuse au fost prosti. Sau sa luam ganditori de sorginte marxista actuali: Slavoj Zizek, Guattari, Deleuze, Badiou. Eu ii citesc cu real interes si pot spune - ca dreptaci cat se poate de fervent - ca pentru cativa dintre ei am chiar ceva ce frizeaza un vag respect. Poti sa ii faci in orice fel doresti, numai prosti nu. Eu nu am vazut dreptaci vajnici care sa faca o critica asa profunda a Iluminismului (desi aveam nevoie sa concepem una) precum Horkheimer si Adorno in "Dialectica Iluminismului". Mai nou avem nevoie de un "stalinist lacanian" ca Zizek sa sustina eurocentrismul, caci noi nu suntem capabili.
Sunt ei, comunistii, niste jigodii, niste ticalosi, cum vrei sa ii numesti. Prosti, mai putin.
Cum tu nu ai îmțelegere pentru problema arderii sau nu a cărților, așa nici eu nu am înțelegere pentru gânditorii stângiști (sunt prea agasat în viața de zi cu zi de efectele gândirii stângiste). Deci suntem chit :)
Eu nu disprețuiesc alte confesiuni creștine. Din partea mea să fie câte vor, dar nu aici, la fel cum nici ortodoxismul nostru nu cred că are ce căuta în Vest. Fiecare cu pătrățica lui.
Sunt scârbit de apelurile isterice la martiraj pentru cipuri, cipsuri și bezele. Sunt foarte reticent când e vorba de vreo structură a instituției BOR. Dar pentru mine, ortodoxismul adevărat este la acei pustnici care nu au avut nevoie de cursuri de teologie pentru a-L găsi pe Dumnezeu și care își petrec timpul rugându-se, nu fiind staruri media care lansează diferite campanii.
Da, ai dreptate. Suntem chit :)
Ai grija, pe mine deja m-au facut gnostico-pagano-satanist fiindca nu imi plac istericii apocaliptici urlatori pe la televiziuni. Iar daca vad vajnicii nostri pseudo-cruciati cum consideri tu ortodoxismul, iti vor spune ca e o viziune "pagana" (eu tot nu am inteles ce intelesuri ii dau oamenii acestei notiuni). Dar, de acord cu tine. Daca la asta te refereai de la inceput, mea culpa. Ai perfecta dreptate.
cine a vrut sa devina star media lansand o campanie anti-cipuri?
O gramada. Si aici nu ma refer doar la monahi, ci si la cei care erau deja semi-staruri media si au reusit sa delegitimeze si mai mult respingerea rationala a utilizarii cipurilor de identificare.
Singura critica (dar chiar singura-singurica) pertinenta asupra chestiunii in cauza a fost cea a prof. univ. Radu Carp. In rest, isterie cat incape, previziuni apocaliptice, paranoia si delir.
asta daca esti rationalist.
Daca eu pot fi considerat rationalist ... vai de mama nefericitului de Descartes.
:)))))
ha ha
dar tu acuzi o respingere nerationala a cip-urilor, citeste-ti comentariul.
De parca reactiile in masa a popoarelor au fost vreodata ghidate rational!
ale, scuze, e 3 a.m. ;))
Scuze, dar am de semnalat ca am facut o rectificare la un articol de pe Patrupedbun.
Nestiind la care dintre autori sa ma adresez, am folosit prima posibilitate pe care am gasit-o.
Multumesc inca o data.
Francesco
Lupta pentru noua miscare nationalista va fi castigata de oameni-energii, nu de oameni-ideologi. Si cu siguranta ca "legionarismul" acestora exista, dar nu va fi o componenta exterioara. Adica, cu siguranta ca in Romania nimeni nu se va impune ca miscare nationalista promovand public idei legionare.
Cea mai mare miscare postdecembrista a fost Vatra Romaneasca (1 mil de membri in 1991), distrusa de lipsa de viziunea a membrilor ei si de aspiratiile politice ale lui Funar etc co care au creat PUNR.
Batranii la care se tot face referire, au facut mai mult rau decat bine. Au dezbinat tot ce au putut dezbina si au refuzat sa lucreze cu tinerii, pe motiv ca nu sunt suficient de buni pentru a duce lupta inainte. Bine ca sunt ei buni, la 80 de ani.
Pentru mine, din organizatiile mentionate mai sus, nu exista decat vreo 2. Apoi, toti teoreticieni si marii legionari care se cred formatori de opinie sunt un mare fas, pentru ca nu sunt in mijlocul luptei si nu sunt apropiati de nevoile primare ale romanilor. Degeaba scrii despre dispute de genul simism vs. codrenism, ca nu intereseaza pe nimeni. Mai degraba ar interesa abordarea nationalista fata de probleme importante: cele sociale.
Codreanu nu a castigat prin elitele care le-a adus in Legiune, ci prin faptul ca a fost o miscare care se exterioriza social, nu prin simpozioane si frectii la picioare de lemn.
Ma suprinde ca multi din cei care se dau azi mari legionari (Tarziu, Codrescu etc) nu au inteles nimic din ideologia faptei promovate de Capitan.
In concluzie, noua miscare nationalista va trebui sa canalizeze mult din energiile patriotice specifice vatra romaneasca sau chiar prm, sub conducerea elitista a unor oameni de formatie legionara, insa care s-au format de tineri. Pentru a avea aspiratii politice se incepe pe plan local, in oras. Pentru asta e nevoie de atragerea de oameni respectati in oras, cu atitudini patriotice. In niciun caz abordand oamenii cu sloganul "noi suntem legionari". Lupta politica se asuma cu tot ceea ce inseamna ea. Este o lupta de caracter, in primul rand. Ideologia a format omul, omul formeaza miscare politica pentru mase, nu pentru cercuri selecte restranse ...
Daca e sa o luam pe cea dreapta, aproape nici una dintre organizatiile mentionate nu e capabila de a interactiona cu marea masa a populatiei. Iar aceasta se datoreaza in special modului de a privi politica, atat de specific dreptei postbelice: fie juvenil-stradal, fie senil-pensionar. Ambele variante sunt la fel de inutile si ineficiente.
Imi permit sa te contrazic in ceea ce priveste "ideologia". Dupa cum bine subliniam mai mult pe Arche, in epoca postmoderna "ideologiile" si-au dat obstescul sfarsit si nu e un fenomen deloc trist. Universalismele militante au fost niste erori inca de la inceput, indiferent cum s-au materializat. Iar daca e sa facem o analiza serioasa, legionarismul nu s-a constituit niciodata "ideologic". Pur si simplu nu avea nevoie de creatii si blocaje sistemice.
Totusi, cea mai mare problema a "dreptei" actuale nu e ca nu se implica in mod concret in politica. Nici nu poate face asta, nici nu trebuie sa faca asta. Dreapta romaneasca se mai crede in perioada interbelica si neglijeaza noile moduri de a privi lupta (meta)politica. Dreapta actuala romaneasca habar nu are pe ce lume traieste, cum trebuie sa actioneze si care ii sunt ideile conducatoare.
Actiunea fara o baza ideatica puternica este o frectie la un picior de lemn. Iar dreapta noastra nu (mai) are absolut nici un fundament aplicabil pe scena doctrinara actuala. Pana nu se gaseste cineva care sa contureze niste noi linii ideatice, dreapta va fi condamnata sa ramana doar in strada.
Lupta se duce in secolul XXI, nu in perioada interbelica. Oamenii, armele, metodele si ideile s-au schimbat. Cat timp dreapta nu intelege acest fapt, e condamnata sa ajunga ceva foarte ridicol, de genul Forza Nuova a lui Fiore care nu exceleaza decat prin incoerenta, urlaturi si caraghioslacuri doctrinare.
Fara o elita puternica, dreapta risca sa ramana in semi-doctismul in care se scalda de peste 60 ani, intr-un populism social ieftin fara coloana vertebrala sau principii solide. Energie, implicare, dar toate coordonate spre un unic scop ce a fost elaborat si ras-elaborat cu multa munca intelectuala.
Bineinteles ca dreapta asta de salon, axata doar pe conferinte si simpozioane in genul cluburilor de pensionari nu are prea mare insemnatate, caci o miscare poate avea reusita doar prin imbinarea elitei intelectuale cu actiunea concreta. Problema mare e ca dreapta trebuie sa se redefineasca, iar din acest punct de vedere nu se poate realiza nimic pe strada ...
P.S.: iar Legiunea a fost mare tocmai prin realele elite pe care a reusit sa le aduca de partea ei, nu prin marsuri si alergaturi pe stradute; Legiunea a fost mare fiindca a stiut sa gaseasca echilibrul intre intelect si actiune si a stiut mereu ca cei de actiune sunt subordonati elitelor conducatoare; daca te uiti la ce s-a intamplat dupa moartea lui Codreanu si disparitia intelectualilor, vei observa ca indivizii care i-au ramas lui Sima, nu au reusit decat sa o dea in bara printr-o rebeliune impotriva propriei patrii;
" Rebeliunea impotriva propriei patrii" nu a existat decat in propaganda oficiala antonesciana; in realitate a fost un conflict provocat de serviciile secrete straine si romanesti, de anumite elemente legionare extremiste si de orgoliul nemasurat al maresalului Antonescu. Sa stii, Horia, ca marea majoritate a celor ce si-au depus legamintele in perioada codrenista si care au supravietuit prigoanelor pana in 1940 nu poate fi nicidecum etichetata drept "o hoarda de golani" ; dovezi despre cinstea si caracterul lor poti gasi in colectiile revistelor national-crestine gen Puncte Cardinale sau ROST, sau bogata literatura memorialistica anticomunista. Ca altfel, istoria e scrisa de invingatori....Atata doar ca relativa libertate de dupa 1989 a venit, pentru supravietuitorii miscarii, prea tarziu. Din toate punctele de vedere!
Ar trebui recuperata nu ideologia miscarii,ci conduita legionarilor si codul lor deontologic, conceptia de viata. Da, e o sarcina foarte grea pentru cei tineri, dar nu e imposibil. Vom vedea ce va fi.
Aici am si eu dubiile mele. Maresalul Antonescu a fost un individ orgolios, dar nu i-as arunca lui in nici un caz vina pentru rebeliune. Iar Sima mi s-a parut intotdeauna un personaj care nu a avut niciodata destula putere de a tine Legiunea in frau si la ordinele sale. Nu l-as putea condamna pe Antonescu pentru masurile luate. Legiunea era un butoi de pulbere care statea sa explodeze, mai devreme sau mai tarziu, iar tara era in razboi.
Propaganda oficiala? Sau propaganda legionara? Tind sa nu consider nici una dintre ele ca fiind ab initio purtatoare-de-adevar. Cercetarea istoriei trebuie facuta cu multa onestitate si neutralitate.
Parerea mea (si a unor istorici) e ca majoritatea celor care au intrat in Legiune dupa incetarea prigoanei carliste au fost niste oportunisti. Asta e dialectica istoriei. Oare unde au disparut cele "un milion de camasi verzi"? In mod cert nu toti au murit pe front si nu toti au fost prigoniti de comunisti. Pur si simplu s-au lepadat cu totul de Legiune, iar multi dintre ei au devenit politruci marxisti destul de vajnici.
@Horia:
Stiu ce spui si sunt in principiu de acord cu cele enuntate de tine mai sus; din acele " un milion de camasi verzi " multe s-au regasit apoi, ca prin minune, in Partidul Comunist...Dar sa nu generalizam,ca au fost si unii, destul de multi, care s-au apropiat de sfintenie, ca sa nu mai vorbim de patriotismul lor. Evenimentele din ianuarie 1941 vor fi elucidate cu onestitate si profesionalism cand noi, romanii, vom fi capabili sa facem acelasi lucru cu evenimentele din decembrie 1989. Istoria e, uneori, foarte parsiva.
Apropo de intelectuali si Legiune, mi-am amintit cum erau formate echipele electorale in momentul cand Partidul "Totul pentru Tara" s-a decis sa intre in arena politica: un licentiat, un liber-profesionist, un muncitor si restul studenti ... iar acest fapt nu se datoreaza faptului ca studentii erau mai mult decat abundenti in Legiune, ci datorita necesitatii unor voci avizate intr-o asemenea arena. Cine isi poate imagina ca dreapta poate supravietui fara intelectuali nu a invatat din trecut destule.
Trimiteţi un comentariu