O altă interpretare a simbolurilor comunismului

 de Al-Baidaq

Este 1923, Lenin se apropie de moarte, dar a apucat să-i vadă pe comunişti sărbătorind triumfători. Drapelul ce ne înfăţisează Serp i molot poate fi adoptat, pregătindu-se să devină celebru şi să amplifice zgomotosul clocot al bolşevismului. Acum, pare totuşi straniu să oferi o altă interpretare simbolurilor de pe drapelul sovietic, în afara celei extrem de evidente: chemarea ţărănimii alături de proletariat, împotriva claselor superioare. Dar să încercăm un alt punct de vedere, care nu îl anulează pe primul, ci îl completează, favorizând o explicaţie mult mai profundă a fenomenului comunist şi a consecinţelor sale, trimiţând raze până în straturi mai adânci ale memoriei umanităţii, în acele ţinuturi mentale în care i s-au copt vise şi i-au îmbobocit furtuni.  

Mai întâi, ciocanul. Cine era în stare să îl răsucească deasupra capului cu invidiată usurinţă, dând uimitoare lovituri adversarilor? Da, pare straniu să fie el, mai ales plasat într-un context ca cel din Rusia de după 1917, dar acesta este Thor cel voios, cel arţăgos şi nu în ultimul rând, cel rapid ca fulgerul. Cât despre seceră, ea este altă armă zeiască, dar îi aparţine lui Cronos, zeul care şi-a castrat părintele, pe Uranus. Acum, unii care sunt mai fii ai timpurilor acestea, se grăbesc să strige: până aici! Ce le pot zice decât să aibă răbdare, căci nu acestea alcătuiesc tot ce am să rostesc? Ciocanul lui Thor, zeu eminamente războinic, kşatriya ideal cu domiciliul printre norii de vijelie, este chiar fulgerul, care la rândul său, simbolizează viteza care face lovitura să fie năpraznică. Este cunoscut, comunismul necesita o mare rapiditate pentru concepte ambiţioase ca exportul de revoluţie şi revoluţia continuă, dar când mă gândesc la viaţa grăbită (care tot se mai grăbeşte) din societăţile familiare nouă şi din care, la suprafaţă comunismul absentează, trag concluzia că ne plecăm tot unui Thor înrăit, căci aproape permanent este observabilă o (in)umană goană văduvită de contemplaţie, numită pretenţios acţiune. Dar ştim bine, în cazul în care ”nu se conectează la un principiu care este dincolo de domeniul contingent, ea nu este decât pură iluzie.” (René Guénon – ”Criza lumii moderne”)

Totodată, să nu uităm un lucru elementar, fulgerul este o descărcare electrică; iar conform unui dicton leninist, comunismul este socialism plus electricitate. Dacă ne îndreptăm privirea spre culorile asociate zeilor din spatele uneltelor-arme alese ca simboluri de comunişti, constatăm că zeului mânuitor al Mjöllnirului, adică al ciocanului asociat exoteric cu proletariatul, noua clasă dominantă conform paradigmei comuniste, îi corespunde în sistemul filosofic Samkhya, aprinsa culoare a gunei rajas, tendinţa de a acţiona pasional, de a expanda pe orizontală. Pe barba roşie a lui Thor! Cercetând imaginea lui Cronos, observăm ca îi era asociată o culoare pe care o afişează pe steagul lor, alături de roşu, doar anarho-comuniştii: negrul gunei tamas, tendinţa descendentă ce duce în Haosul originar. Rămâne însă total absentă o gună, cea căreia îi corespunde albul, sattva sau altfel spus, tendinţa ascendentă, fără de care apropierea de Divin este imposibilă.

Secera lui Cronos nu este o armă mai puţin de temut decât ciocanul lui Thor, mai ales când zeul o ia razna, iar oamenii tind să îl urmeze. Cronos este, nu cred că mai trebuia să o spun, zeul Timpului par excellence. Concepţia comunistă referitoare la timp este una bazată pe istoricitate, ideea de progres fiind fetişizată în contextul teoriei timpului linear, contrazisă atât de viziunea postmodernistă a unui filosof de stânga ca Michel Foucault, cât şi de cea tradiţională care vede un timp spiralat, ciclic, reafirmată în secolul trecut de gânditori ca René Guénon sau Julius Evola. De fapt, concepţia comunistă referitoare la viaţă este una bazată pe Timp, pe iluzia evoluţiei permanentizate; în comunism avem de-a face cu o lume la picioarele lui Cronos. Versiunea romană a zeului Timpului, Saturn, comportă similarităţi vădite cu (bi)necunoscutul Satan- nu doar asemănari de nume, deoarece atât Cronos cât şi Satan, sau altfel zis Saturnus Severus şi Iblîs al-Qadîm, bătrânul diavol, sunt asociaţi cu o aură întunecată şi prezentaţi ca fiind zei vârstnici, care într-un trecut îndepărtat, au cunoscut puteri foarte mari, spre recuperarea cărora tind. Imaginea modernă cea mai comună a morţii o arată mânuind coasa, în fapt secera Timpului. Răul este degradarea continuă, moartea repetată. Tot ce este muritor stă în raza de acţiune a lui Satan. Caricatură a Divinului, el este personificarea Timpului, condensarea a ceea ce acesta din urmă are mai perfid în el: speranţa deşartă a vieţii eterne în interiorul său măcinător. 

O paralelă ne-ar arăta că, aşa cum Cronos îşi devora copiii, Satan îşi consumă adepţii care, ca şi copiii mâncaţi de Cronos, ratează ieşirea din Timp, anistoricitatea, adică sustragerea din mundan şi găsirea Sacrului autentic. Este sau nu comunismul, unul dintre cei mai mari inamici ai căutării liniştii în observaţia detaşată, un duşman care a jurat moarte preoţilor şi călugărilor? În celebrarea lui Cronos/Saturn sub forma Saturnaliilor, se petrecea un alt fapt interesant: ordinea socială era întoarsă pe dos. Dar fără Satan, deci fără test, fără ispita din cadrul timpului, omul nu poate deveni Om, căci Saturn, în calitate de bătrân este şi dascăl, profesor care trebuie depăşit.

Vedicul Indra, zeu războinic celest, omolog al lui Thor după cum arată  Mircea Eliade în ”Patterns in Comparative Religion” şi Georges Dumézil în ”Heur et malheur du guerrier: aspects mythiques de la fonction guerrière chez les Indo-Européens”, era înarmat cu Vajra, temutul fulger de diamant. Din ”Theogonia” lui Hesiod ştim că secera lui Cronos era şi ea confecţionată tot din diamant. Aşadar, avem secera şi ciocanul, zeieştile arme sclipitoare, sortite a se reîntâlni, căci au origine comună; s-a născut viteza din Timp, dar nici Timpul nu s-a născut din altceva decât din mişcare, din viteză. Un alt omolog al lui Thor, în mitologia greacă de data aceasta, este chiar Zeus, copilul zeului cu secera, care la naşterea sa a izbutit să îşi înfrângă tatăl, ce a rămas mereu dornic de revanşă. Aparent, Thor şi Cronos nu pot fi decât antagonişti, căci viteza s-ar spune că luptă cu Timpul, când scurtează distanţe şi arde etape. Dar ce se întamplă când alergi înspre Timp?

De ce, în cele din urmă (căci pe lângă versiunea celebră au existat şi altele), nu şi-a ales comunismul ca simbol alte arme, alte unelte care să reprezinte ţăranii şi muncitorii? Da, a ales tocmai armele a doi zei, cu semnificaţii atât de adecvate unei caracteristici pe care a absolutizat-o: viteza Timpului. Comunismul pare că a cedat, dar cele două forţe capătă în continuare în viaţa noastră, valenţe care ţin din ce în ce mai mult de grotesc. Răsare o ultimă întrebare, la care las scrutătorul să răspundă: a încercat fenomenul cunoscut sub numele de comunism, să câştige simpatia unor puteri mult mai mari decât muncitorimea şi ţărănimea; sau a imitat inconştient, subjugat de vraja forţelor care mişcă lumea?